Pagini

vineri, 4 mai 2018

„Cupa Primăverii”, ediția a VIII-a, și-a desemnat câștigătorii


  Ediția a VIII-a  a concursului de șah dedicat copiilor dotat cu „Cupa Primăverii” s-a desfășurat sâmbătă, 28 aprilie 2018,  în incinta Colegiului Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc.  Organizator a fost și de această dată maestrul Mihai Burduja, președintele Clubului Sportiv „Rarăul” din localitate. Concursul a început în jurul orelor 10 și a reunit 100 de tineri șahiști din localitățile Suceava, Gura Humorului, Moldovița, Frumosu și Câmpulung Moldovenesc.
Concursul s-a desfășurat în condiții excepționale, atmosfera de luptă din timpul partidelor a alternat cu momente de deconectare și voie bună. Pentru o mai bună organizare a concursului, au fost desemnați cinci arbitri pentru fiecare grupă de vărstă a concurenților. Grupa 6-8 ani, a fost arbitrată de prof. Mihai Gânscă, care la sfărșitul concursului i-a declarat căștigători pe Andreea Char din Moldovița și Daniel Șandru din Gura Humorului.  Grupa 8-10 ani a fost arbitrată de ing. Marcel Tiron, acesta declarând căștigători pe Alexandra Ștefănescu și Mihnea Moroșan din Gura Humorului.  Grupa 10-12 ani a fost arbitrată de prof. Victor Teodoriu, care   i-a declarat căștigători pe Ana Maria Iacob și Ștefan Gavrilean din Gura Humorului. Grupa 12-14 ani a fost arbitrată de prof. Elvira Istrate, care i-a declarat căștigători pe Sonia Trusciuc din Moldovița și Alexandru Caprian din Frumosu.  Grupele 14-16 ani, respectiv 16-18 ani, au fost arbitrate de Victor Beiu. La finalul concursului au fost declarați căștigători Anca Crăciunescu si Adrian Solcan, respectiv Luciana Tcaciuc și Eugen Negură, toți din Câmpulung Moldovenesc.

Frate și soră, Ionuț și Luciana Tcaciuc

   În timpul festivității de premiere, maestrul Mihai Burduja l-a prezentat pe elevul Victor Dranga ca exemplu de urmat în pregătirea șahistă și seriozitatea cu care joacă șah, concluzionând că numai prin studiu intens se poate face performanță. Atragerea tinerei generații pentru practicarea sportului minții este și o preocupare a primarului orașului Negoiță Negură, acesta fiind un mare pasionat al șahului.  În paralel, subliniem ajutorul dat de conducerea Colegiului Silvic „Bucovina”, în persoana doamnei director prof. Alina Cuciurean, care a fost o gazdă deosebit de primitoare, contribuind astfel la buna desfășurare a concursului de șah.

După încheierea concursului, am fost invitat la sediul clubului, prilej cu care am putut observa renovările făcute în acest an: clubul este izolat termic, are gaz metan, iar geamurile sunt din termopan. Împreună, toate aceste lucruri arată că șahul câmpulungean are un viitor promițător.

                                                                                  Dan Gurgui




joi, 3 mai 2018

”Cupa Primăverii” - 28 aprilie 2018 orele 9,30 Colegiul Silvic "Bucovina" Campulung Moldovenesc


  Succese sucevene la șah

    Sâmbătă, 28 aprilie 2018, s-a desfăşurat, în incinta Colegiului Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, ediţia a VIII-a a concursului de şah pentru copii dotat cu „Cupa Primăverii”, organizator fiind, şi de această dată, maestrul Mihai Burduja, preşedintele Clubului Sportiv „Rarăul” din localitate. La startul concursului au participat 100 de tineri şahişti din localităţile Suceava, Gura Humorului, Moldoviţa, Frumosu şi Câmpulung Moldovenesc. Şahiştii suceveni au fost însoţiţi de instructorul de şah prof. Victor Teodoriu care, la finalul concursului, a fost felicitat de către organizatorul concursului pentru bunele rezultate obţinute de elevi.  concursului pentru bunele rezultate obţinute de elevi.       S-au evidenţiat: Ştefan Buzilă, premiul al III-lea în grupa băieţi 12-14 ani, Gabriel Iurea, premiul al III-lea în grupa băieţi 10-12 ani, Mara Iurea, premiul al III-lea în grupa fete 8-10 ani (la egalitate de puncte cu Ana-Maria Piticari din Câmpulung Moldovenesc), Andrei Buceschi, premiul al III-lea în grupa băieţi 6-8 ani şi Isidor Herea, premiul al IV-lea în grupa băieţi 8-10 ani (la egalitate de puncte cu Ionuţ Tcaciuc, din Câmpulung Moldovenesc).      Trebuie remarcat faptul că de-a lungul timpului acest concurs a devenit un adevărat festival al şahului bucovinean, numărul participanţilor crescând de la an la an. Condiţiile excepţionale de organizare a concursurilor de şah se datorează implicării primarului oraşului, Mihăiţă Negură, mare pasionat al sportului minţii.    După încheierea concursului, am fost invitat la sediul clubului, prilej cu care am putut observa renovările făcute în acest an: clubul este izolat termic, are gaz metan, iar geamurile sunt din termopan. Împreună, toate aceste lucruri arată că şahul câmpulungean are un viitor promiţător.DAN GURGUI 


  Instructorul de şah prof. Victor Teodoriu împreună cu şahiştii suceveni (de la stânga la dreapta): Ştefan Buzilă, Gabriel Iurea, Mara Iurea, Andrei Buceschi şi Isidor Herea.