Pagini

duminică, 20 noiembrie 2016

Concurs de șah 19-20 noiembrie 2016

Desfășurat pe 19 noiembrie 2016 concursul de șah rapid dedicat juniorilor s-a încheiat cu victoria neașteptată a tânărului CREȚU LUCA din Suceava, elev la Școala Generală nr. 8,  în vârstă de doar 8 ani.

Concursul desfășurat seniorilor a fost foarte disputat, toate partidele  desfășurându-se pe toată durata celor 30 de minute. În final,  câștigătorul concursului a fost desemnat candidatul de maestru Bogdan Sava, membru al CSM Pașcani, urmat de Cristian Rațiu și Sebastiasn Pavel, membrii Clubului Sportiv "Ariadna" Suceava. 

Clasament final după desfășurarea celor șapte runde este următorul:






duminică, 28 august 2016

Concurs "Memorial Fodor" ediţia a III-a 2016



Rezultate finale în concursurile dedicate copiilor și seniorilor:

Premianții grupelor de vârstă 8-14 ani:  Antonesei Răzvan,  Grigore Ștefan Andrei, Tomiță Mircea și Rareș Satco.

Barabaș Elina, Tomiță Mircea și Lazaroff Daria.

Arhire Cristian, Iurea Mara, Ștefan Matei și Iurea Gabriel.

Premianții grupei de vârstă 15-17 ani: Filip Andrei, Lazaroff Filip, Șănțanu Tudor și Djurj Bogdan


                      Concursul Memorial ''Costică Fodor" 28 august 2016

     Premianții concursului:  Paveliuc Alin (locul trei), Pavel Sebastian (câștigătorul concursului) și Rațiu Cristian (locul doi).










miercuri, 22 iunie 2016

Concurs de șah

     Clubul Sportiv Şah Suceava organizează la sala de şah de pe str. Petru Rareş nr. 58 un concurs open, destinat copiilor. După cum am mai anunţat, şedinţa tehnică va fi pe 9 iulie a.c., la ora 10.30. Concursul va începe la ora 11, în sistem elveţian, şi va avea 7 runde. Nu se percepe taxă de participare, va fi o singură grupă, indiferent de vârstă. Timpul de gândire este de 15 minute de jucător.   Primii trei clasaţi vor fi premiaţi de club cu cartea „Exerciţii metodice de învăţare a jocului de şah” de Radu Cătălin Chirilă.
    Cei ce au primit ca premiu această carte la concursul desfăşurat în luna martie a acestui an vor primi acum doar diplomă şi medalie, cărţile în cauză urmând a reveni în ordine următorilor clasaţi. Clubul Sportiv Şah Suceava asigură tot ce este necesar pentru buna desfăşurare a concursului. Scopul concursului este de a oferi copiilor posibilitatea unei întreceri organizate, ce va contribui la ridicarea forţei lor de joc.
    Pe această cale îi informăm pe cei interesaţi că în luna august 2016 vom organiza ediţia III-a a Memorialului Fodor, data exactă urmând a fi comunicată ulterior prin intermediul ziarului „Crai nou”, pe site-ul Clubului Sportiv Şah Suceava şi prin anunţarea telefonică a unor copii. (ANDREI GHILEA)

marți, 17 mai 2016

Concurs de şah rapid 7-8 mai 2016

Rezultatul concursului de şah disputat pe 7 şi 8 mai 2016 


    Pe 7 şi 8 mai, la Shopping City Suceava s-au desfăşurat concursuri interesante de şah rezervate copiilor şi seniorilor. Astfel, pe 7 mai, s-a desfăşurat concursul de şah rezervat copiilor.      

   Grupa 1 a cuprins 11 copii cu vârstele de la 6 la 14 ani. Concursul s-a desfăşurat pe parcursul a şase runde, cu alocarea unui timp de gândire de câte 15 minute de jucător, în sistem elveţian.
   Concursul în sine a fost interesant şi a scos în evidenţă că sunt copii talentaţi, care numai prin studiu şi participări la competiţii pot să-şi ridice forţa de joc.
      Clasament:
Creţu Luca 4,5 p Şc. Gen. 1 Suceava – 7 ani
Panţiru Robert 4,5 p Şc. Gen 3 Suceava – 13 ani
Pădurariu Nicolas 4,5 p Şc. Gen. 4 Suceava – 7 ani
Satco Rareş 4 p Şc. Gen. 3 Suceava – 9 ani
Arhire Cristian 3,5 p Şc. Gen. 3 Suceava – 11 ani
Sopinceanu Ştefan 3,5 p C.N. „Ciprian Porumbescu” – 12 ani
Lazaroff Daria 3 p C.N. „Ciprian Porumbescu” – 13 ani
Tomiţă Mircea 3 p Şc. Gen. 7 Iţcani – 8 ani
Naie Ştefan 2,5 p Şc. „Ion Creangă” – 11 ani
Iurea Gabriel 2 p Şc. Gen. 10 Suceava – 10 ani
Iurea Mara 1 p Sc. Gen. 10 Suceava – 7 ani
    Copiilor cu vârstele cuprinse între 6-8 ani, 8-10 ani, 10-12 ani şi 12-14 ani, Shopping City Suceava le-a acordat, pe categorii de vârstă, premii în vouchere; astfel, locul 1 a luat 50 lei, locul 2, 30 lei şi locul 3, 20 lei.
Aşa cum am anunţat, având acordul domnului Radu Cătălin Chirilă, maestru al sportului, arbitru internaţional de şah, autor al unei colecţii de exerciţii metodice de învăţare metodică a jocului de şah, Clubul Sportiv Şah Suceava, prin subsemnatul, în colaborare cu Shopping City Suceava şi cu domnul Gurgui Dan, a realizat efectiv patru exemplare ale acestei lucrări, fiind oferite ca premiu primului clasat din fiecare categorie de vârstă.
     Grupa 2 a cuprins cinci jucători, concursul desfăşurându-se în sistem turneu, tur-retur, timpul alocat fiind de 15 minute de jucător.
Copiii cu vârsta de 1-16 ani şi 16-18 ani au fost premiaţi de Shopping City Suceava cu vouchere, pentru fiecare categorie de vârstă, respectiv cu 50 lei locul 1, 30 lei locul 2 şi 20 lei locul 3.
Clasament:
Pădurariu Edward 8 p Şc. Gen. 4 Suceava – 11 ani
Lazaroff Filip 4 p C.N. „Petru Rareş” – 17 ani
Djurj Bogdan 3 p C.N. „Spiru Haret” – 17 ani
Şănţeanu Tudor 2,5 p Şc. Gen. 3 Suceava – 15 ani
Filip Andrei 2,5 p Şc. Gen. 4 Suceava – 17 ani
     Participarea copiilor s-a făcut fără taxă de participare. S-a remarcat Pădurariu Edward, care a ocupat locul 2 şi la seniori.
     Pe 8 mai s-a desfăşurat concursul pentru seniori. Au participat 22 jucători, dintre care 12 din Suceava, din Mănăstirea Humorului 1, Frasin 3, Gura Humorului 1, Botoşani 2, Iaşi 1 şi Paşcani 2. Timpul alocat a fost de 15 minute de jucător, iar concursul s-a desfăşurat pe parcursul a şapte runde, în sistem elveţian.
Clasament:
Pavel Sebastian 6,5 p Suceava
Pădurariu Edward 6 p (11 ani) Suceava
Andrieş Ionuţ 5 p Botoşani
Coteţ George 4,5 p Paşcani
Carp Alin 4,5 p Iaşi
Pânzaru Liviu 4,5p Suceava
Bodnărescu Paul 4 p Suceava
Raţiu Cristian 4 p Suceava
Teişanu Cristian 4 p Suceava
Costăchescu Gelu 3,5 p Paşcani
Pânzaru Mihai 3,5 p Suceava
Cioban Gheorghe 3,5 p Mănăstirea Humorului
          Premianţii concursului de şah disputat pe 8 mai 2016: 
           Sebastian Pavel, Edward Pădurariu şi Ionuţ Andrieş.

Shopping City Suceava a acordat vouchere: locul 1 – 150 lei, locul 2 – 100 lei şi locul 3 – 50 lei.
     Din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava s-au acordat participanţilor, atât copii, cât şi seniori, medalii şi diplome.
    Clubul Sportiv Şah Suceava a asigurat piese de şah, table de şah, ceasuri de control, aparatura specifică necesară concursurilor, laptop şi imprimată, cotidianul „Crai nou” a asigurat mediatizarea, iar publicitatea specifică prin internet, pe siteul clubulsportivsah.blogspot.ro, prin dl Dan Gurgui.
    Condiţiile de joc au fost excelente. Clubul Sportiv Şah Suceava poate organiza lunar câte un concurs, având toate cele necesare, şah, ceasuri, table etc., la sediul sălii din str. Petru Rareş nr. 58, fără taxe de participare. Eventual, dacă vom avea sprijinul unor sponsori, vom anunţa eventualele premii oferite în bani sau literatură şahistă, aşa cum am procedat la concursul din 7 mai.
Următorul concurs se va desfăşura, probabil, în luna august, data exactă urmând a se stabili ulterior, de comun acord cu Shopping City Suceava. (ANDREI GHILEA, preşedinte CS Şah Suceava)


 

sâmbătă, 27 februarie 2016

Concurs de şah rapid 27-28 februarie 2016

  Pe 27 şi 28 februarie a.c., Shopping City Suceava a găzduit două competiţii interesante de şah rapid. 27 Februarie a fost ziua rezervată copiilor, zi în care s-au desfăşurat două concursuri distincte pentru grupa 1, copii cu vârsta de 8-14 ani, şi grupa 2, copii cu vârsta de 14-18 ani. Au participat 42 de copii, din care 15 din Suceava, 6 din Dumbrăveni, 3 din Milişăuţi, 3 din Câmpulung Moldovenesc şi 15 din Paşcani.
  Grupa A a reunit la start 35 participanţi. Surprinzător, la această grupă au participat 15 copii din Paşcani, care au obţinut rezultate bune. Se observă, lucru lăudabil, că în unele localităţi, precum Paşcani, Câmpulung Moldovenesc, Dumbrăveni,
Milişăuţi există interes în instruirea micilor jucători, cinste meritând cei ce se ocupă de aceşti copii. Sponsorul principal, Shopping City Suceava, a acordat premii în vouchere, pe categorii de vârstă, ceea ce a şi stimulat participarea masivă. Astfel, premiile au fost 50 lei locul 1, 30 lei locul 2 şi 20 lei locul 3. La categoria 6-8 ani clasamentul a fost astfel: locul 1 Pădurariu Nicolas, Suceava, locul 2 – Balan Bianca, Paşcani, locul 3 – Creţu Luca, Suceava.
La categoria 8-10 ani locul 1 a fost obţinut de Antonesei Răzvan, Dumbrăveni, locul 2 – Rangu Dorel, tot din Paşcani, iar locul 3 – Satco Rareş, din Suceava.
La categoria 10-12 ani, locul 1 i-a revenit lui Pârlea Noris, Paşcani, locul 2 – Ştefan Matei, Dumbrăveni, locul 3 – Arhire Cristian, Suceava.
La categoria 12-14 ani, locul 1 a fost ocupat de Macovei Claudiu din Paşcani, locul 2 – Crăciunescu Andra, Suceava, iar locul 3 – Panţâru Robert, din Suceava.  


   

Arhire Cristian, Macovei Claudiu,  Ștefan Matei, Crețu Luca, Antonesei Răzvan, 
Pădurariu Nicolas și Satco Rareș

Rangu Daniel și Pârlea  Noris-Ruben din Pașcani 


     
   La grupa B au participat şapte copii, clasamentul fiind Păduraru E., Suceava – 7p, Şănţanu Tudor Suceava – 4,5, Tcaciuc Luciana – 4 p, Lazaroff Filip – 4 p, Pop Vlad – 3,5 p, Djurj Bogdan – 3 p, Barabaş Elina – 2 p. Au beneficiat de vouchere  la categoria 14-16 ani Pădurariu E., Sănţeanu T. şi Pop Vlad, iar la categoria 16-18 ani, Lazaroff Filip, Tcaciuc Luciana, Djurj Bogdan. Am fost surprins în mod plăcut de numărul mare de copii dornici să se întreacă în isteţime pe tabla celor 64 pătrate. Am observat însă că multe partide s-au decis ca urmare a unor mutări neregulamentare, ce au fost penalizate conform prevederilor regulamentului de şah, în multe cazuri cu pierderea partidei. Concluzia este că instruirea copiilor este necesar să fie urmărită de jucători, de preferat, cu categorii cât mai avansate, pentru crearea abilităţilor de manevrare a pieselor, astfel încât să se evite efectuarea de mutări neregulamentare, fără a vorbi despre pregătirea specifică: teorie, joc de mijloc, strategie şi final, lucru fără de care nu se poate obţine stăpânirea jocului la un nivel acceptabil.
  Cele două concursuri au avut alocate 15 minute de jucător, fără taxă de participare, Clubul „Şah” Suceava asigurând 16 ceasuri electronice, 23 seturi de piese şi table şah, iar Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava acordând diplome şi medalii.



Pop Vlad, Șănțanu Tudor, Pădurariu Edward, Djurj Bogdan și Lazaroff Tudor

     Pe 28 februarie, la seniori au participat 29 de jucători, respectiv 15 din Suceava, doi din Frasin, opt din Botoşani, unu din Bacău, unu din Mănăstirea Humorului, unu din Rădăuţi şi unu din Paşcani.
     Ordinea primilor 15 în clasament este următoarea: 1. Raţiu Cristian din Suceava 6,5 p; 2. Pavel Sebastian, Suceava 6 p; 3. Brînzei Valerică, Botoşani 5,5p; Coteş Gh., Paşcani – 5 p; Roibu Mircea, Suceava – 5 p; Andrieş Ionuţ, Botoşani – 4,5 p; Ciornei Teodor, Suceava – 4,5 p; Crăciun Bogdan, Bacău – 4,5 p; Pădurariu Eduard Suceava – 4 p (are 11 ani); Bulgaru Daniel, Botoşani – 4 p; Cioban Gheorghe, Mănăstirea Humorului – 4 p; Calmuţki Radu, Botoşani – 4 p, Stefanache Dumitru, Botoşani – 4 p; Vâzdoagă Gheorghe, Frasin – 4 p şi Haras Nicolaie, Botoşani – 3,5 p.  Au beneficiat de vouchere Raţiu Cristian 150 lei, Pavel Sebastian 100 lei şi Brânzei Valerică 50 lei.  Timpul alocat a fost de 15 minute de jucător, sistem open elveţian, iar departajarea la egalitate de puncte s-a făcut cu aplicarea sistemului Bucholz. Taxa de participare a fost de 10 lei de jucător, din care 30% au revenit celui clasat pe locul 1, 20% locului 2 şi 10% locului 3, restul de 40% fiind înregistrat în evidenţa contabilă. Concursul a fost deosebit de disputat, în holul restaurantului unde condiţiile de joc oferite de Shopping City Suceava au fost excelente.
   Se cuvine a remarca şi sprijinul acordat clubului în asigurarea de materiale tipografice de către SC Ponable Com SRL prin Oghinciun Dănuţ, materiale realizate la imprimantă, ce fac parte din necesarul tehnic auxiliar, materiale ce vor fi utile şi pentru pregătirea concursului viitor.
    Următorul concurs de şah rapid va avea loc, probabil, în luna mai 2016, tot într-o sâmbătă şi duminică, când vom pregăti suplimentar câteva surprize ce constau în documentaţii în şah accesibile copiilor. Cotidianul Crai nou va publica în timp util datele de desfăşurare şi condiţiile de participare, concomitent făcând publicitate pe internet pe Site-ul Clubului Sportiv „Şah” Suceava, prin grija domnului Dan Gurgui.
    Arbitrajul a fost asigurat de subsemnatul, fiind ajutat de domnul Dan Gurgui
    Fotografiile care ilustrează textul sunt edificative. (ANDREI GHILEA, preşedinte CS Şah Suceava)


Laureații concursului de șah rapid: Pavel Sebastian, Rațiu Cristian  din Suceava 
 și Brânzei Valerică din Botoșani.